Există o idee care circulă foarte bine pe internet și care, recunosc, îmi place.
Oamenii care te-au pierdut vor realiza într-o zi ce au avut.
Sună bine.
Are dreptate, răzbunare și puțină coloană sonoră de film în aceeași propoziție.
Tu mergi mai departe, devii extraordinară, eventual slăbești, îți merge bine, ai lumină bună în poze, iar undeva omul care n-a știut să te aprecieze stă la geam și regretă profund.
Foarte satisfăcător.
Numai că viața are prostul obicei să nu respecte scenariul.
Uneori omul care te pierde știe foarte bine ce pierde.
Și pleacă oricum.
Mi-a luat ceva timp să accept ideea asta, pentru că lovește într-un loc sensibil.
E mult mai confortabil să cred că, dacă cineva nu mă alege, nu m-a înțeles suficient.
N-a văzut cine sunt.
N-a fost pregătit.
S-a speriat.
A avut probleme.
Universul îl va educa.
Și uneori toate astea pot fi adevărate.
Dar există și varianta mult mai banală în care omul te-a văzut, te-a înțeles destul de bine și tot nu te-a vrut în forma în care tu voiai să fii vrută.
Nu pentru că ești lipsită de valoare.
Nu pentru că ești prea puțin.
Doar pentru că valoarea unui om și dorința altuia de a-l avea în viața lui nu sunt același lucru.
Asta e foarte neplăcut pentru ego.
Dar foarte sănătos pentru restul nostru.
Și eu am ieșit din relații cu oameni buni.
Oameni despre care nu am nimic rău de spus.
Oameni care au fost corecți cu mine, care aveau calități, care probabil sunt minunați pentru altcineva.
Nu i-am pierdut din greșeală.
Am ales să nu mai fiu acolo.
Dacă eu am dreptul să fac asta fără să devin automat personajul negativ, trebuie să le acord același drept și celorlalți.
Aici devine brusc mai greu.
Pentru că suntem foarte generoși cu complexitatea propriilor alegeri și surprinzător de simpli când judecăm alegerile altora.
Eu plec pentru că am evoluat, am înțeles, nu mai eram compatibilă, aveam alte nevoi.
Tu pleci pentru că nu știi ce pierzi.
Convenabil.
Asta nu înseamnă că oamenii nu regretă.
Regretă.
Și eu regret lucruri.
Dar regretul nu înseamnă automat că alegerea a fost greșită.
Uneori poți să duci dorul unui om și să știi că relația cu el nu îți făcea bine.
Poți să iubești o perioadă din viața ta fără să vrei să te întorci acolo.
Poți să te gândești la cineva cu tandrețe și să nu-i mai deschizi ușa.
Noi avem tendința să tratăm dorul ca pe o dovadă că trebuia să rămânem.
Nu e.
Uneori este doar dovada că ceva a contat.
Mai e și partea în care nu toți oamenii sunt obligați să vadă în noi ceea ce vedem noi.
Asta cred că e cea mai dificilă.
Poți să fii inteligentă, bună, loială, interesantă, talentată și să existe oameni cărora pur și simplu să nu le placi.
Știu.
Pare o eroare de sistem.
Dar se întâmplă.
Și exact cum eu întâlnesc oameni pe care toată lumea îi adoră și cu care nu simt absolut nimic, există cineva care mă întâlnește pe mine și nu simte nimic spectaculos.
Nu trebuie reparat.
Nu trebuie convins.
Nu trebuie trimis la un workshop să-și rezolve frica de femei puternice.
Uneori chimia nu există.
Uneori compatibilitatea nu există.
Uneori omul preferă altceva.
Aș fi economisit multă energie în anumite perioade dacă aș fi acceptat mai repede asta.
Pentru că nevoia de a demonstra unui om ce a pierdut te ține foarte legată de omul respectiv.
Chiar dacă aparent ai plecat.
Postezi pentru el.
Reușești pentru el.
Arăți bine pentru el.
Vrei să afle.
Vrei să vadă.
Vrei să regrete.
E o formă foarte elaborată de a rămâne în aceeași relație fără să mai vorbiți.
Și mi se pare un preț prea mare.
Succesul meu nu vreau să fie o scrisoare deschisă către oamenii care n-au rămas.
Am lucruri mai interesante de făcut cu el.
Când cineva nu mă alege, încerc tot mai mult să iau informația în forma în care vine.
Nu mă alegi.
Am înțeles.
Nu trebuie să însemne că sunt mai puțin decât credeam.
Dar nici nu trebuie să însemne că tu ești incapabil să vezi valoarea.
Putem fi doi oameni perfect funcționali care nu se aleg.
Revoluționar, știu.
Cel mai liniștitor lucru pe care l-am înțeles este că nu trebuie să fiu pierderea vieții nimănui.
Nu vreau ca scopul meu să fie ca foști prieteni, foști parteneri sau oameni care nu m-au ales să se trezească într-o dimineață și să strige Nicole! spre cer.
Mi-ar ajunge să nu mă pierd eu încercând să demonstrez cât de mult au pierdut ei.
Uneori omul care te pierde face o greșeală.
Alteori face o alegere.
Diferența dintre cele două nu mai trebuie să-mi conducă viața.
